Recomand Saramago, este un scriitor dificil de citit uneori, dar cărțile sale nu ajung la dimensiuni foarte mari, deci se poate lectura relativ ușor. De Saramago avem nevoie, mai bine spus nu avem nevoie de el sau de scrierile sale, ci mai degrabă avem de nevoie de o voce lucidă, o voce critică și echilibrată, avem nevoie de aceste atribute ce sunt tot mai rar întâlnite în societățile actuale.
Rafinamentul și priceperea cu care acesta reușește să redea sentimentele, situațiile, dialogurile, este unic. Temele întâlnite în cartea despre care voi vorbi mai jos sunt diverse, de la raportarea la divinitate și implicațiile credinței, la relațiile matrimoniale/familiale sau chiar falia ce se poate crea între generații.
I.

Îmi displac clasamentele și ierarhiile, dar o clasez, fără îndoială, printre cele mai bune cărți citite până acum ale scriitorului lusitan.
Tema principală este condiția umană, condiția umană este un subiect regăsit în mii și mii de cărți, dar modalitatea în care Jose Saramago abordează acest subiect este unică, rescriind practic ,,Mitul Peșterii’’ într-o manieră modernă și originală.
Povestea pendulează în jurul olăritului, în prim plan regăsindu-se Cipriano Algor, fiica lui Marta și soțul acesteia, Marçal.
Personajele sunt puține, dar complexe, Cipriano Algor este olarul ce trăiește, aparent, relaxat, dar cu frici și angoase, dar mai ales cu teama de a-și pierde meseria.
Olăritul fiind un meșteșug mai mult mort decât viu, acesta este înlocuit de mult mai modernele tehnologii, ce au înlocuit atâtea meșteșuguri. Scriitorului îi revine sarcina de a portretiza modul în care o lume și o meserie moare, fiind înlocuită de industrie, subliniind faptul că o întreagă cultură moare, rămânând nimic în urmă.
De aici, putem extrapola și dezbate zile întregi pe marginea acestui subiect și al modului în care scriitorul alege să creioneze toată situația. Pe lângă moartea culturii și condiția umană, Saramago face observații foarte bune despre moarte, bine, nu chiar despre moarte, ci mai mult despre modul în care noi ne raportăm la moarte, morminte, cimitire, deces , etc.
II.

Un titlu straniu al unei cărți de nișă, așa aș putea caracteriza această carte. O carte scurtă, dar complicată, ideea de bază a cărții este de a analiza un dicționar politic publicat în anul 1975. Acesta avea rolul de ,,a îndruma’’ societatea, iar Ioan Stanomir ne îndrumă și pe noi, analizând și comentând ideologia.

O carte excelentă pentru pasionați și nu numai. Singurul inconvenient al cărții, în ciuda dimensiunilor mici, este limbajul complicat și greoi. Nu îți permiți să o termini în trei zile. O să las două citate mai jos:
,,Ideile sunt scrise cu trupuri de oameni pe stadioane și gravate în mințile celor modelați, zi de zi, cu energie luciferică. Conștiința oamenilor este cel mai important câmp de bătălie. Interioritatea și morala sunt citadele care se cer asediate și cucerite.’’
Pag. 57
,,Regimurile comuniste sunt așezate pe un pat germinativ de fantasme. Misiunea statului este de a reduce societatea la proporțiile unui vast laborator, supus ordinii implacabile a ideilor în mișcare’’
Pag.63
La final atât spun, nu merită efortul dacă nu ești pasionat de istorie, comunism și modul în care regimurile totalitare au încercat să schimbe lumea prin puterea cuvântului.
III.

Trebuie să închei acest articol cu ceva, cel puțin, fascinant. Rusia și istoria ei, spusă prietenește și profesionist de Mark Galeotti. Să reușești să comprimi o istorie atât de vastă și complexă în atât de puține pagini, este un lucru greu de realizat, dar Galeotti reușește și chiar o face neașteptat de bine. Cum spune și titlul, istoria ce se regăsește în această carte, este istoria scurtă a Rusiei și a rușilor, autorul chiar oferă la finalul fiecărui capitol un set de lecturi suplimentare pentru înțelegerea evenimentelor și perioadelor istorice în profunzime.
După ce o citești nu îți mai permiți să faci vreo afirmație despre Rusia și istoria sa, deoarece cartea deschide niște căi extrem de întortocheate și complexe, iar final riști să realizezi că tot ști prea puțin sau chiar nimic.
De la cnezatele kievene, primii cneji, domnia Hoardei de Aur, Ivan cel Groaznic(Ivan al-IV-lea), Petru cel Mare și Ecaterina cea Mare, până la ultimii membri ai Dinastiei Romanov, URSS și Putin, sute și mii de ani de istorie. Un lucru interesant căruia Mark Galeotti îi oferă atenție este relația Rusiei cu Occidentul și căutarea sau chiar crearea propriei identități.
O recomand cu plăcere oricui interesat de istoria Rusiei și mai ales rusofililor.
Merită și chiar trebuie citită.
