Despre frumusețea competiției.


Undeva în îndepărtatul secol XIX, mai exact în anul 1871, a avut loc prima ediției a FA Cup, prima competiție oficială a fotbalului. Cum legenda spune că fotbalul s-a născut în Anglia s-au cel puțin primele legi ce au reglementat jocul au apărut în Albion, la fel și prima competiție oficială din istoria fotbalului tot pe teritoriu britanic a apărut.

Copa del Rey(Spania) a apărut în 1903, Franța avea să vadă primul meci de cupă de abia în 1917, Italia la distanță de cinci ani(1922), iar Germania de abia în 1935 avea să vadă prima ediție a unei cupe(DFB-Pokal). Un lucru interesant legat de Cupa Germaniei este că Rapid Viena câștiga competiția în anul 1938, lucru unic în istoria unei competiții de acest fel și unic în istoria fotbalului, dar privind contextul istoric din acei ani realizăm că lucrurile arătau total diferit.

În Franța inițial competiția ce astăzi poartă numele de Coupe de France s-a numit în intervalul 1917-19 Coupe Charles Simon, ca tribut adus uneia dintre marile personalități ale sportul francez.

În Spania competiția avea să poarte numeroase denumiri de-a lungul secolului trecut, prima dată numindu-se Cupa Consiliului Orașului Madrid, apoi Cupa Majestății Sale Regele Alfonso al-XIII-lea sau Cupa Președintelui Republicii în timpul celei de-a doua republicii spaniole. Franco și-a pus amprenta și asupra acestei competiții, aceasta purtând numele de Cupa Generalului Suprem.

Am reamintit puțin istoria câtorva cupe din Europa și trebuie menționat că pe continentul rival în domeniul fotbalului, America de Sud, nu există o tradiție sau chiar și acolo unde există nu este foarte lungă, bogată sau importantă.

Trebuie adusă în discuție și sora mai mică a unei cupe, Cupa Ligii. Momentan Cupa Ligii se mai regăsește în relativ puține țări din Europa(Țara Galilor, Scoția, Portugalia, Anglia, Irlanda sau Irlanda de Nord ș.a). Cupa Ligii este pe cale de dispariție din cauza programului tot mai încărcat al echipelor și al rentabilității financiare scăzute.

Frumusețea competiției

Frumusețea competiției consta în imprevizibil, în șansa pe care o echipă o primește anual în mod aleatoriu de a a-și măsura forțele cu un ,,gigant’’. Frumusețea și magia competiție apare atunci când o echipă mare coboară din înaltul primei divizii și își desfășoară activitatea pe un teren al unei echipe de divizia a-III-a, a-IV-a sau chiar mai jos, un teren denivelat uneori, alteori un teren mocirlos, un spațiu impracticabil pentru unii și perfect pentru alții. Specialitatea unei cupe sunt surprizele, iar când acestea apar înseamnă că misiunea a fost îndeplinită. Fie că o echipă precum Wrexham elimină Arsenal, diferența dintre cele două fiind de multe divizii(1992), fie că Wigan Athletic câștigă chiar finala împotriva lui Manchester City(2013), fie că Freiburg ajunge în finală și are o ocazie unică în istoria sa, ocazie pe care nu o fructifică, dar care rămâne ștanțată în mentalul colectiv al suporterilor și în istoria clubului(2022) sau că Real Betis câștiga Copa del Rey și astfel realizează o performanță greu de reprodus prea curând(2022), toate acestea fac parte din fotbal, fac parte din sport și toate acestea reprezintă motive pentru care acest sport este atât de iubit.

Pentru mine o cupă mereu va avea un aer special, o aromă aparte. Meciurile din UEFA Champions League sau Europa League sunt extrem de atractive și impresionante, strângând-se audiențe record și producând sume exorbitante de bani, dar uneori se simte pierderea acelui ceva, acel ceva ce simțim că s-a pierdut tot mai mult în ultima perioadă. Oare să fie pasiunea, iubirea pentru club și culori, dorința, dăruirea și toate celelalte atribute sinonime cândva cu fotbalul? Poate. Și poate în trecut erau mult mai prezente în fotbal și poate sumele de bani ce au poleit fotbalul le-au șters din lexicul sportivului, dar aceste valori încă nu au dispărut.

Pasiunea, iubirea pentru club și culori sau dorința nu sunt întâlnite în 100% din meciurile unei cupe sau cupă a ligii, dar încă se pot observa, în cantități destul de mari, la echipele mici, pe stadioanele sau în tribunele unui oraș mic, oraș pe ale cărui străzi se vor povesti meciurile și întâmplările până la următoarea partidă cu o echipă mare. Cel mai probabil în pub-ul de lângă stadion se vor ciocnii halbe de bere după meci, se vor face glume și se vor cânta cântece mult timp după meci, toate acestea, poate, împreună cu jucătorii. Iar în cazul în care echipa oaspete și-a folosit vreo vedetă, cu siguranța s-au vânat tricouri, tricouri ce vor ajunge agățate pe pereții casei unui suporter sau ai pub-ului de lângă stadion, încapsulând o seară magică pentru suporterii locali sau chiar pentru întreaga comunitate.

Fie că vorbim de Stoke City, Alicante, Bremen, Troyes, Palermo, Cáceres‎ sau Dublin, magia încă se păstrează vie, iar atmosfera de la un meci de cupă va rămâne veșnic ceva special. Poate și din cauza faptului că la multe echipe mici evoluează fotbaliști trecuți de mult de prima tinerețe, întorși la echipa din copilărie, uneori alături de coechipieri ce le pot fi copii sau poate de vină sunt surprizele și edițiile când cupa a fost câștigată de o echipă mică, acest lucru oferind speranță și injectând o doză de motivație în echipele mici.

,,Echipă amatoare l-a eliminat pe Trappatoni’’

Titra La Gazzeta dello Sport în anul 1994 după ce Bayern München era eliminată din Cupa Germaniei de către TSV Vestenbergsgreuth, club amator.
O poză cât o mie de cuvinte. Fotografie realizată la meciul Oxford United-Arsenal din FA Cup(09.01.2023).

La urma urmei fotbalul despre acest fel de zile, seri și nopți există și s-a dezvoltat, de serile în care poți vedea echipa favorită venită pe micul stadion din comună sau oraș, stadion ce înmagazinează spirtul comunității, spirit neatins de bani și care este adus constant în lumina reflectoarelor și în atenția întregii țări sau întregul continent.

Ideea scrierii acestui text mi-a venit în momentul în care am văzut oameni înghesuiți pe fragilele tribune sau peluze din liga a-V-a sau a-VII-a din Anglia sau când tot stadionul scanda numele orașului sau al echipei, moment ce eclipsează de departe lumea lustruită și elegantă ale marilor stadioane.

10.01.2021 Marine AFC-Tottenham 0-5. Excluzând localnicii, nimeni nu auzise măcar vreodată de Marine AFC, rezultatul a fost dur, dar cu siguranță acel meci a rămas în memoria colectivă a comunității și a jucătorilor ce au evoluat în acel meci.

Câteva victorii surprinzătoare din ultimele decenii:

Guingamp-2014. Rennes-2019. Nantes-2022. Dacă vorbim de Franța trebuie menționată și Les Herbiers, finalistă în 2018.

Real Betis-2022. Valencia-2019. Real Sociedad-2020. Real Zaragoza-2001,2004. Deportivo La Coruña-2002.

Leicester City-2021. Wigan Athletic-2013. Portsmouth-2008. Și în Cupa Ligii engleze s-au înregistrat câteva câștigătoare surprinzătoare: Swansea City-2013(cealaltă finalistă a fost Bradford City). Birmingham City-2011.

Pe lângă toate aceste victorii majore s-au înregistrat și multe alte rezultate mari și performanțe istorice.


Lasă un răspuns

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe