Nu aș fi crezut vreodată că Serghei Mizil mă va determina, vreodată, să scriu un articol pe blog, dar uite că se întâmplă. EVERYTHING IS POSSIBLE!!!

Și totuși, de ce? Pai cum, nu știați? Pe 26 ianuarie s-au împlinit 105 de la nașterea lui Nicolae Ceaușescu. Ocazie foarte instagramabilă, dacă îmi permiteți exprimarea, pentru ,,specialul’’ Serghei Mizil să se prezinte plin de nostalgie și emoționat până la limita lacrimilor în binecunoscuta localitate Scornicești, la bustul lui Nicolae Ceaușescu.

Dacă l-am întreba pe domnu’ Mizil ce fel de viață a dus în perioada comunistă, ce credeți că ar răspunde? Dar stați, nu-i nevoie, deja a povestit. Vreau să vă scutesc de căutări și vă spun eu, individul a dus o viață demnă de filmele americane. Atât vă spun, în nefasta perioadă a anilor ‘80, Serghei Mizil avea mașină de lux, vilă cu piscină și acces la produse pe care mare parte din populația României nu le văzuse vreodată.

Era înconjurat de oameni cu influență și de care nimeni nu se atingea. Să ne facem înțeleși, tot ce făcea Mizil și anturaju’ era știut de Securitate și de conducătorii statului, dar era tolerat, era permis, era trecut cu vederea.

Trebuie menționat că venea dintr-o familie din fruntea țării, tatăl său fiind în mai multe rânduri ministru în diferite domenii de activitate. I s-a permis orice și oricând, și-a permis și i s-a permis să își creeze relații și conexiuni, conexiuni și relații pe care le-a folosit și după căderea regimului, deci un privilegiat al sistemului. Un om care ar fi mai mult decât necesar să rămână discret și să facă cât mai puține comentarii despre acele vremuri și acel regim. Sau poate că greșesc eu și este perfect normal să ,,plângi’’ la bustul fostului dictator, tu fiind protejat de familia acestuia, să nu uităm, toată familia Ceaușescu avea puteri sporite în acea perioadă. Deocamdată se perindă pe la bust, totuși are o reputație de ,,gangster’’ de apărat și nu poate să își asocieze imaginea cu ciudați care fac pelerinaje la Cimitirul Ghencea de Crăciun.

Postarea dânsului a adunat și câteva sute de comentarii, bineînțeles persoane care gândesc la fel ca el, persoane ale căror viața începea după 1989 sau puțin înainte și care și-au construit un tip de nostalgie fără substanță și fără argumente solide. Despre acest tip de nostalgie vreau să discut.

Mare parte a nostalgicilor suferă după perioada comunistă târzie din România, trebuie menționat după ce perioadă istorică se plânge, deoarece există și oameni care sunt nostalgici după Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș sau Burebista.De data asta vom discuta despre ,,Sindromul Nostalgiei Național-Comuniste’’, adică comunismul târziu din România anilor ‘80.

O însemnată parte a nostalgicilor îl consideră pe N.C(Nicolae Ceaușescu) un om patriot și un om care și-a iubit țara, pentru dânșii să te îndepărtezi de toate marile puteri ale lumii și refuzul de accepta că dezvoltarea cu 100% resurse proprii este imposibilă, înseamnă patriotism. Eu zic că e prostie și autocrație combinată cu megalomanie, dar ce știu eu…

Există numeroase lecturi pe tema asta, cărți chiar bune, cărți ce aduc perspective noi și arată toată situația României dintre-un unghi nou, dar ce știu istoricii…

Tot o mare parte a nostalgicilor afirmă că românii erau mândri de țara lor, iar România ajunsese la un nivel intergalactic de prosperitate. Dacă România se compara și se raporta la Zair, da, eram foarte dezvoltați, dar dacă ne raportam la Franța sau Anglia, dezvoltarea aceia pălea…

România se raporta la România, nu exista comparații și statistici, aproape nimeni nu știa cum trăiesc francezii, englezii sau finlandezii și totuși nu cred că cetățenii români ar fi afirmat că trăiau bine, dacă ne-am întoarce în 1985 și am realiza un analiză a fericirii și bunăstării.

,,România era respectată’’, se aude frecvent din gura nostalgicilor și este foarte adevărat. România era respectată, românii erau respectați, dar nu sistemul, nu conducătorii. Era un respect combinat cu milă și compătimire, un respect purtat de occidentali pentru cele îndurate în deceniile de comunism, acompaniat la început cu stalinism. Nu spunea francezul, englezul sau austriacul ,,vai, dar ce industrie modernă și competitivă a făurit România, ar cam trebui să ne fie frică de Ceaușescu, sigur de la atâta prosperitate și bunăstare va construi un laser cu care ne va anihila!’’. Cel mai probabil vestul se uita cu milă, dar și cu sprânceană ridicată, surprinderea venind de la faptul că un individ ca N.C. conducea o țară și își dădea aere de fanfaron megaloman.

,,Toată lumea avea serviciu și cei care nu voiau să muncească erau forțați să o facă sau erau încarcerați.’’, altă frază cântată obsesiv de nostalgici. Cât este adevărat faptul că șomajul era 0% nu vom știi niciodată, dar de unde a înmugurit ura față de leneși știm, de la presă, presă care îi scoate frecvent în față pe câțiva amețiți cu mașini scumpe(despre fenomenul BMW și ajutor social altă dată) care beneficiază de ajutoare sociale. Aceștia(nostalgicii) considerând că, România nu mai progresează din cauza lor. Nu menționează nimeni că în perioada comunistă erai păstrat la locul de muncă, statul rămânând indiferent la faptul că tu puteai să suferi de alcoolism cronic sau de lene cronică, dar salariul îl primeai, tu devenind practic inutil și ineficient.

,,Aveam industrie, mari proiecte de infrastructură și datorii zero’’, altă replică insipidă a nostalgicilor. Canalul Dunăre-Marea Neagră, Transfăgărășan și Porțile de Fier sunt doar câteva proiecte extrem de costisitoare pentru economia țării din acele vremuri, proiecte care au înghițit bani și vieți, proiecte cu costuri mult prea mari. Iar chestiunea datoriei externe este răsuflată de mult timp, foarte mulți oameni cunoscând faptul că exista posibilitatea plății într-un termen mult mai lung, dar nostalgicii noștri nu prea au dispoziția necesară să întrebe un economist serios și să afle câteva chestii elementare din domeniul macroeconomiei. Câteva minute este necesar să privești la înregistrările video din coada anilor ‘80 și îți dai seama că România nu arată a țară sănătoasă.

Nu cred că mai are rost să menționam de ,,ordinea și disciplina’’ instaurate în societate cu ajutorul terorii și constrângerii.

O mică sau mare contribuție la toată dezinformarea livrată în societate, dezinformare ce a dus la crearea valului de nostalgie au avut și oamenii precum Serghei Mizil și alții ca el.

Trebuie spus că oamenii în momentele critice sau neplăcute ale existenței lor, tind să romanțeze și idealizeze trecutul, având nevoie de ceva de care conștiința să se agațe, o gură de aer proaspăt. De cele mai multe ori acel trecut nu a fost cel mai roz sau cel mai prosper, la fel și cu perioada interbelică și apoi cu naționalism-comunismul lui Ceaușescu.

Să ne întoarcem la comunism, este imposibil, să se pornească un proiect gigantic în care să se încerce educarea generațiilor viitoare, da, este posibil.

Oare cât va mai dura tot acest curent nostalgic? Greu de spus, dacă e să privim cu atenție, au intrat în acest curent nostalgic și persoane născute în anii ‘90, iar ceva îmi spune că, în curând li se vor alătura și alți mai tineri. Totuși, sper că toată această mișcare nostalgico-penibilă va începe să piardă teren în defavoare cunoașterii istoriei netrucate.

În încheiere, vreau să menționez faptul că, până când inșii precum Serghei Mizil nu vor înceta să mai fie penibili, ignorând istoria și întreținând anumite curente, România nu se va putea desprinde de trecut, deci nu va putea privi spre viitor. Nu spun că vina pentru creare și întreținerea acestor curente nostalgice sunt de vină câțiva oameni, rămân în continuare la ideea că, lipsa educației este principalul factor care a dus la toată această situație, dar o parte din vină o au și cei ca insul menționat mai sus.

P.S. Dacă ai ajuns până aici, iar acest text ți s-a părut dezlânat și dezordonat îmi cer scuze, însă sper că ai prins ce a vrut să transmit și promit că voi scrie mai ordonat data viitoare. Acum te las să te întorci înapoi la Tik-Tok, Instagram și pe celelalte platforme, nicidecum să deschizi o carte, că faci râie.