A trecut ceva vreme de la ultimul articol cu și despre cărți, deci a venit rândul unuia nou, iar de data asta chiar am adunat ceva.

1.

O carte de aproximativ două sute de pagini, deci scurtă, însă o lectură complicată și plină informații extrem de interesante, tabele, statistici și multe altele. Merită citită pentru o analiză foarte bună asupra învățământului superior din perioada interbelică sau pentru redarea imaginii sociale a societății din perioada aceea. Recomand să fie citită înainte sau după ,,România și Europa’’, cartea scrisă de Bogdan Murgescu.

2.

Surprinzătoare, tristă, revoltătoare și sentimentală. O citești și îți dai seama că nu am evoluat deloc în anumite domenii, îți dai seama cât de vechi sunt unele obiceiuri din România, dar marele plus al acestei cărți, este modul în care este scrisă, F. Brunea-Fox a făcut artă, nu reportaje. Trebuie citită.

,,Un lucru ce mă uimea și-mi stârnea nu știu ce sentiment de admirație pentru facultatea de adaptare la o ambianță ce nu cunoștea nici zi, nici noapte liniștea repausului citadin. Privind geometria șinelor, trenurile, spectacolul mecanic al acestei zone active; privind trecătorii care traversau pasarela în ambele sensuri, indiferenți la o imagine pe care o știau încorporată în itinerariul lor zilnic, captam ,,zvâcnetul intim’’ al cartierului.’’

3.

Mai bună decât ,,Acul de aur și ochii Glorianei’’. Radu Paraschivescu rămâne în continuare unul dintre scriitori mei preferați și unul dintre cei mai iscusiți și talentați scriitori de la noi. Nu-i o capodoperă, dar te face să te îndrăgostești de locurile pitorești ale Franței. Merită citită.

4.

Mi-am dat întâlnire cu Borges prin Aleph și nu îmi pare rău deloc. Trebuia să intru până la urmă și într-un prozator argentinian și cartea asta mi-a făcut poftă de și mai multă proză borgesiană. E scurtă, foarte scurtă, dar fiecare poveste se simte ca un roman de opt sute de pagini. E genul ăla de carte, care te face să te întrebi ce citești de fapt și ce-i cu tine, ori îți place Borges, ori îl urăști.

4.

Mi-a plăcut și nu prea, însă o recomand. Nu m-a surprins în vreun fel, poate pentru că trăim unele lucruri petrecute deja în paginile acestei cărți sau suntem aproape să le trăim, nu știu ce concluzii să trag mai exact. Merită citită pentru ideea de bază și alte câteva elemente interesante, dar să nu te aștepți la personaje memorabile sau acțiune complexă.

,,Și cărțile or să fie din nou tipărite, până ce-o să vină un nou ev mediu, când s-ar putea să luăm totul de la început. Dar tocmai asta e trăsătura cea mai frumoasă a omului: el nu se descurajează și nu se scârbește niciodată[…]’’

5.

Dacă Radu Paraschivescu te face să te îndrăgostești de Franța, Carlos Ruiz Zafón te face să te îndrăgostești de Barcelona, e adevărat, o Barcelona de acum mai bine de jumătate de secol, dar tot a rămas magnifică. Un roman de notă maximă, personaje memorabile și bine conturate, cuvinte alese(meritul traducătorului), nu poți cere mai mult de la o carte. Totuși, finalul a lăsat puțin de dorit și personal m-a dezamăgit. Merită citită!

,,Moartea presupune lucrurile astea: toată omenia se deșteaptă din sensibilitatea exacerbată. Dinaintea unui coșciug, toți vedem numai partea bună și ceea ce vrem să vedem’’

,,-Daniel, relația patern-filială se întemeiază pe mii de minciuni binevoitoare: Moș Crăciun, Zâna Măseluță, capeți cea ce meriți și așa mai departe. Asta e unu dintre ele. Să nu te simți vinovat.’’

,,La un moment dat, a spus că există temnițe mai grele decât cuvintele’’

,,-Partea grea nu e să câștigi bani pur și simplu, se văită el. Partea grea e să-i câștigi făcând un lucru căruia să merite să-ți dedici viața.’’

6.

Pentru pasionați de Saramago, cartea asta intră foarte bine. Aduce în fața cititorului copilăria și adolescența săracă a scriitorului, o altă a față a sa, dar și o altă față a Portugaliei, bineînțeles și nelipsitul umor specific a lui José Saramago.

,,Cine mă vizitează pentru prima oară mă întreabă, aproape întotdeauna, dacă obișnuiesc să călăresc, când adevărul adevărat e că eu încă sufăr de efectele căderii de pe un cal pe care nu am încălecat niciodată. Pe dinafară nu se observă, dar sufletul îmi șchiopătează de șaptezeci de ani’’

,,Sentimentele nu le poți stăpâni, nu sunt genul de lucruri pe care să le scoți sau să le pui în funcție de conveniențele din fiecare moment, cu atât mai puțin dacă, prin natura vârstei, ai în piept o inimă neavizată și liberă’’

,,Buzunarele pantalonilor constituie providența celor timizi’’